9 cazuri de COVID-19 la Spitalul Județean ”Sf. Pantelimon” din Focșani, la un numar de aproximativ 1500 de angajați

In urma apariției in presa centrala a informației cu privire la cele 5 focare de infecție cu COVID-19 din Vrancea și din dorința informarii exacte a populației pentru evitarea starilor de panica nejustificate, DSP Vrancea vine cu o serie de precizari legate de respectivele focare (cu precizarea ca se ajunge la un focar daca sunt mai mult de 3 cazuri intr-o secție de spital). Astfel, in cele doua focare de la Spitalul Județean sunt 5 cazuri la o secție și 4 la o alta secție, la un numar de circa 100 de cadre medicale care lucreaza in cele doua secții. Pe de alta parte, unitatea spitaliceasca inregistreaza un efectiv de circa 1500 de salariați, cele doua focare aparand pe 2, respectiv 3 august. Pana la 1 august, așa cum DSP Vrancea și Spitalul Județean au comunicat catre public, existau doar doua cadre medicale cu COVID-19. Celelalte trei focare sunt la o primarie din județ, la o societate comerciala și la un ocol silvic. In acest context, nu exista motive de panica, avandu-se in vedere faptul ca Spitalul Județean s-a confruntat cu un numar de 10 ori mai mare de cazuri COVID-19, in urma cu mai bine de doua luni, asa cum a declarat pentru Radio Dada, Silviu Stanciu, purtatorul de cuvant al DSP Vrancea. In prezent, cu cele 1859 de cazuri confirmate, Vrancea se situeaza pe locul 8 la nivel național. Așa cum a declarat și ministrul Sanatații, Nelu Tataru, „nu putem funcționa decat ca parteneriat. Noi, ca sistem medical, diagnosticam, tratam. Dar noi primim ce se infecteaza din aceasta transmitere comunitara. Nu se tranșeaza in spital viitorul acestei pandemii, ci prin transmiterea comunitara. Cat timp nu vom stopa aceasta transmitere comunitara, vom avea o accelerare a numarului de cazuri”. DSP Vrancea și Instituția Prefectului vor organiza intalniri saptamanale de analiza a situației epidemiologice in vederea stabilirii de masuri și acțiuni pe termen scurt și mediu, pentru ținerea sub control a situatiei epidemiologice existente la nivelul unitatilor administrativ-teritoriale.

 


 

Recomanda unui prieten stirile DaDa

 

Numele Dvs.
Adresa e-mail
a prietenului
Mesaj (facultativ)